Tu ai iubi un om ca tine?

Stă și privește pe geam. E în tren. Se duce spre el. Totuși nu ar vrea să ajungă. Inima îi stă în loc la gândul că îl va vedea când tocmai a aflat ceva despre el, ceva rău.

Oare merita atâtea sacrificii să faci pentru el? Atâtea lucruri, atâtea minciuni spuse unor persoane cărora poate că le păsa mai mult de tine decât i-ar păsa lui.

Dragostea merită sacrificii, făcute pentru persoana care merită, dar nu în fiecare zi din viața ta. Viața ta nu este un sacrificiu, viața merită trăită din plin fără să te gândești ce se va întâmpla mâine. Fii prezent azi și bucură-te de ce ai, deoarece nu știi ce sau pe cine îți va aduce viitorul.

Dragul meu, tu crezi că ea nu își dă seama de tot ceea ce faci, dar crede-mă că în mintea ei este conștientă, însă inima nu o lasă să judece totul clar.

Totul este o amețeală continuă, o fugă de tot ceea ce crezi că îți face rău. Când de fapt, se îndreaptă spre el, răul suprem.

Oare cum o va primi? Oare i-a fost dor de ea? Oare o va minți iar în față spunându-i vorbe dulci? Crede-mă că așa se va întâmpla, iar ea ca o naivă va crede tot ce i se spune pentru că acele vorbe vin de la el.

Draga mea, nu sta în frig și în chinuri pentru a ține căldură altcuiva. Respectă-te în primul rând pe tine și apoi apreciază ceea ce ai în jur.

Dacă îți vei pierde mândria și respectul față de tine, atunci totul s-a dus. Nu te gândi mereu numai la el. Pune-te pe tine pe primul plan și lasă totul deoparte. Muncește pentru visele tale, fii cea mai bună în ceea ce ți-ai propus și nu lăsa pe nimeni să te abată de la drumul tău.

Totul era agitat în tren. Se simțea o atmosferă apăsătoare în aer și tot ce spera era să ajungă mai repede și să aibă parte de acea liniște care credea că îi lipsea.

Continuă să meargă, se îndreaptă tot mai mult spre el. Parcă ar vrea sa se întoarcă, deși acum nu mai poate. Se gândea că acolo la el va găsi liniștea de care are nevoie. După ce a văzut, îi era frică să nu fie o liniște tulburată.

Voia să fie cu el, nu o mai interesa nimic altceva. Știa că ceea ce face nu este bine, și trenul parcă mergea cu o repeziciune neimaginată spre el.

Dragul meu, o singură întrebare as vrea să îți pun: Tu ai iubi un om ca tine?

În căutarea bărbatului potrivit…

Te uiți lângă tine și vezi un străin. Poate te-ai pripit, poate că nu ai ascultat de sfaturile celorlalți care îți voiau doar binele și ai luat decizia greșită? Acum regreți? Regretele nu mai au niciun sens acum când totul a fost făcut. Singurul lucru care ți-a mai rămas este să evadezi din lumea lui în care ai fost prizonieră, unde ți-a fost asigurat un acoperiș deasupra capului.

Du-te și caută-ți fericirea sau mai bine las-o sa te găsească. Nu-ți irosi viața pe un om care nu a știut să te aprecieze și respecte la momentul acela, nu îți pune zăvor la inimă, ci lasă să pătrundă soarele acolo unde este întuneric.

Nu uita să ții mereu capul sus și să nu te lași vreodată doborâtă de armele lui. Câștigă lupta din interiorul tău și nu te simți niciodată invinsa de a sa armată.

Poate că va fi greu, dar crede-mă că poate bărbatul potrivit este acolo pentru tine. Trebuie doar să lași ușile deschise și să nu închizi în tine toată suferința. Las-o să scape și oferă-i libertate inimii tale.